Nu, deocamdată
Iubire fără trup, ca o fântână
În care pietrele s-au prăbușit,
Ascuns, izvorul dragostei suspină,
O lacrimă sclipind desăvârșit.
"Nu, deocamdată!", nu e amânare,
E frică și dezastru peste tot,
Dacă rămâne "nu", e condamnare
La boala noastră fără antidot.
Noi am iubit o dată, cât o viață,
Și te întreb acum, către apus:
Durerea ta la fel e de măreață
Pe cât e visul care ne-a compus?
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre medicină
- poezii despre frică
- poezii despre durere
- poezii despre boală
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.