Sunt bolnav

de invizibilitate şi nu mă vindec
cu untură de câine
sau după trei ani de puşcărie
grea ca doi sâni
cu bătăi zilnice până leşinam
de foame dementă ca o reţea
de nervi învăluiţi în bandaje
am stat în faţa lor
zi de zi timp de un an
nimeni nu m-a văzut
eram sărac ca toţi săracii
poate şi mai sărac decât ei
dar vizitat din când în când
de forţe colosale
de un destin măreţ
ce se întrupează într-un personaj umil
care ajunge să vă orbească
cu lumina lui
eu am altă maca albornoz
ea luminează şi străluceşte la cota zero
o să înceapă şi aici un război din cauza ei
pentru ea merită să înceapă un război civil
sunt atât de invizibil
încât m-au bătut pentru că mi-am încurcat
urechile cu locuitorii din chinche
loveau între urechile care se vedeau
eu nu mă vedeam
dar urechile altui ţăran se văd
este o baladă în care lumea
rămâne la fel de fabuloasă
de câteva mii de ani
strânsă între neputinţă
şi transformări magice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!