Mustrarea României

Vă plângeţi că e rău, că-i sărăcie,
Că sunteţi robi aici la voi în ţară
În ochi aveţi doar ură şi mânie
Pe umeri vă apăsă o povară.

Şi mă vorbiţi de rău, mă învinuiţi,
Vreţi să plecaţi în alte ţări străine
Sperând că poate-o să vă îmbogăţiţi
Şi astfel o s-o duceţi mult mai bine.

Dar eu v-am dat câmpii cu solul bun,
Să le araţi şi să le cultivaţi,
Însă voi staţi cu mâinile în sân
Şi spuneţi că n-aveţi ce să mâncaţi.

V-am dat şi aur, şi argint, şi fier,
Sare, cărbuni şi ape minerale,
Dar voi priviţi pasiv cum toate pier
Şi de-aia buzunarele sunt goale.

V-am dat păduri cu arbori minunaţi,
Brazi şi molizi, fagi mândri şi stejari,
Nici nu vă pasă că sunt toţi tăiaţi
Şi că vi-i fură o bandă de tâlhari.

V-am dat şi râuri să vă răcoriţi,
Cu apă dulce, bună de băut,
Şi rând pe rând acum le murdăriţi,
Fiindcă atât de mult aţi decăzut.

Câte popoare sunt, şi mari şi mici,
Ce şi-ar dori să aibă aşa o ţară!
Dar voi distrugeţi tot ce-aveţi aici
Şi admiraţi ce-au alţii pe afară.

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!