Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Statistici

noaptea aceea cu ceață
în care crescuserăm deodată

nu că așa am fi vrut... că ni se năzărise

și am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alți copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-și păpușa interioară în sforțarea uriașă
de-a o ține-n viață

se murea!

pe un front necunoscut
în granițele căruia copacii învățau
să fie cu vârful în jos și cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
așteptându-și interlocutorul

această experiență colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului

nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui

plânsul era înăbușit
într-un șal într-o mască într-o lovitură de grație
aplicată în propria inimă

între noi și noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forța împrejurărilor goliți de suflet
umpluți cu cifre

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook