Elegia firului de iarbă - I
Lăsați-mi primavera asta crudă
Tăcerea care plânge și acuză;
Frații acasă nu mai pot să ajungă,
Lăsați-mă fără implorări și scuză?!
Caut în rădăcinile sufletului meu
Rugile vostru pentru care lupt și eu;
Sunt un fir de iarbă călcat de toți, distrus;
Întru ființa mea plânge pururi doar Iisus?!
Îmi vreau boabele de rouă,
Miez de nou destin;
Să vă dăruiesc doar vouă
Verdele crud sublim!
Îmi vreau o rază de speranță,
Ruga Soarele-răsare;
Dorul tuturor de viață...
Nu mă călcați în picioare!
Îmi vreau frații și surorile înapoi,
Mângâieri de flori și de albine;
Credința să ardă iar în noi:
Doamne, mă apără!... sunt cu Tine!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre plâns
- poezii despre picioare
- poezii despre flori
- poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.