Septembrie
Florile sălbatice care-acoperă acest ținut au fost martore la căderea zeilor,
Dincolo, departe, adie un vânt care se îndepărtează tot mai mult,
Țitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi,
Îl întorc pe Dincolo înapoi pe pășunile lui.
Acesta se numește lemn, iar aceasta meșă;
Țitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.
Acest Dincolo există doar în moarte, înghețat un buchet de imortele.
Oglinda lunii atârnă nemișcată de un mileniu deasupra pășunii.
Țitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.
Singur, traversând gânditor aceste pășuni ale clipei.
poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre moarte, poezii despre lemn, poezii despre gheață, poezii despre flori sau poezii despre existență
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.