La arme

Auzi!... Departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi:
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
E sora noastră cea mezină,
Gemând sub cnutul de Calmuc,
Legată-n lanţuri e-a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au? Poate numai doarme
Şi-aşteaptă moartea de la câni?
La arme!
La arme dar Români!

Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi,
Voi, fii ai vechei Transilvanii,
Sunteţi cu totul enervaţi.
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân la Abrud,
Ca să vă ţină în robire
Fino-Tătarul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
Nu aveţi inimi, n-aveţi mâni?...
La arme, la arme,
La arme, fraţi Români.

Iar tu, iubită Bucovină,
Diamant din stema lui Ştefan,
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan.
Ruşinea ta nu are samăn,
Pământul sfânt e pângărit...
Mişel şi idiot şi famăn
Cine-ar mai sta la suferit...
De-acuma trâmbiţi de alarme!
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni,
La arme!
La arme dar Români!

Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş...
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-au frânt a duşmanilor nouri,
N-au frânt pe Leşi şi pe Tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-o să vâneze şi maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâni.
La arme,
La arme dar Români!

Din laur nemuritoare ramuri,
O! ţară, pune-n frunte azi,
Şi-n tricolorul ş-a lui flamuri
Să-nfăşuri pieptul tău viteaz,
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi copiii tăi
Şi la război cu dânşii pleacă –
Cu fii de şoimi şi fii de smei,
În valuri crunte să se farme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni...
La arme, la arme!
La arme, fraţi Români!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!