Starea de graţie

Starea de graţie
vine şi trece,
stânga e tulbure,
dreapta e rece.

Zestre ilogică
şi totuşi zestre
ca din noi înşine
două ferestre.

Judec grăbitele
clipe de faţă
cu darul timpului
de-o altă viaţă.

Starea de graţie
iarăşi nu vine
şi poeziile
îmi sunt senine.

Nu li-i sălbatică
pofta de-a spune
îmburghezitele
zic toate bune.

Mi-e dor de zilele
pline-ale vieţii,
de versuri logice
simt că mă sperii.

Starea de graţie
e peste toate,
trec libertăţile
spre libertate.

Chiar versuri putrede
chiar aberaţii,
renasc sub zodia
acestei graţii.

Starea de graţie,
starea supremă
zilnic mă chinuie
ca o dilemă.

Zilnică pierdere,
zilnică trudă,
ochii în lacrimă
absurd asudă.

Dacă de-a pururea
nu mai apare
starea de graţie,
starea cea mare.

A scrie limpede
la tulbureală,
a scrie tulbure
când nu simţi boală.

E o congestie
de universuri,
dar fără graţie
rămân doar versuri.

Ci poeziile,
cerească rază,
starea de graţie
ţi le dictează.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Caut interlocutor
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!