Citadela

Acelaşi ţărm, aceeaşi aşteptare,
apusul mi se pare ca de ceară,
la orizont şi ultimul vapor dispare,
iar plânsetul sirenei mă doboară.

Cetatea prinsă-n ziduri dantelate,
spital central de gânduri efemere,
nedeclarat cadavrele îsi scoate
pe un opis din false fişiere.

Sub zidurile ei mă împresoară
cu uşi masive-n fiare ferecate,
iar eu mă-ntreb, în fiecare seară,
de unde vin, ce caut în cetate?

Aş evada dar nu mai ştiu pe unde
căci prinsă-n labirint de coridoare
în mintea mea neîncetat pătrunde
un drog ce m-adânceşte-n nepăsare.

Încep să pierd a timpului măsură,
iar spaţiul mă închide ca o sferă,
busola, dereglată de curbură,
mi-arată polul nord în altă eră.

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, Bucureşti, 2016 (2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!