La colțul drumului, în zori
Zorii își scoteau spinii,
Schițând în aer un tufiș de trandafiri cățărători.
Caprele trecuseră pe-acolo lăsând în urma lor cinci flori.
Înfiorată de așchiile luminii
Apa se scurgea la vale remaind un drum în roz. Stânci
Roz străjuiau pe stânga. Cerneală curgea-n rigole-adânci.
Am simțit în cap mărăcinii
Nopții, ca pe unii din afara ei, căzând în tăcerea sumbră
Până când ultima nălucă și-a înghițit ultima umbră.
Iar în regatul imaginii
Din ochiul interior și din cel exterior variate
Forme prindeau formă, culorile deveneau adevărate.
Îmbrătișând tot ce, dorind, nu-împlinii
Și pentru-a pierde fiecare-îmbrățișare, am început să văd
Ceea ce n-am reușit o viață-întreagă să prevăd.
Privesc pe cer: fantasmele luminii,
Alb pe fond albastru cinci sori. Și-am scris acest poem-justificare
Sub constelația numită Capricorn, Capra de Mare.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre văi
- poezii despre tăcere
- poezii despre trandafiri
- poezii despre stânci
- poezii despre roz
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre monarhie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.