Moarta biserică

Pe bănci întunecate ei stau înghesuiţi
Şi ridică-n sus doar stinsele priviri
Spre cruce. Luminile clipesc înceţoşate,
Şi tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.
Tămâia se ridică dintr-o cădelniţă de aur
Spre înălţimi, cântec de rugăciuni pe moarte
Se duce-n fum, şi apune nesigur-dulce
Bântuind în încăpere. Preotul merge
Spre altar; dar pară duhul obosit
Pioaselor tradiţii - un jalnic jucător
În faţa rugătorilor cu inimi îngheţate,
În jocul fără suflet de-a pâinea şi de-a vinul.
Clopotul bate! Luminile sclipesc mai tulburi -
Mai palide, ca acoperitul, rănitul căpătâi!
Orga tuşeşte! În inimile moarte revin
Amintiri de groază! O faţă sângerândă, dureroasă
Se-acoperă în disperare şi-ntuneric
Privit de ochii mulţi în gol.
Şi-o voce, ce ca toate sună,
Suspină - dar groaza a crescut în încăpere,
Crescu a morţii groază: Miluieşte-ne pe noi -
Doamne!

Comentarii

Poezia timpurie a lui Trakl, "Moarta biserică", pare a fi o traducere idiosincratică a textului lui Rimbaud "Les pauvres à l'église" din 1870. Data exactă a acestei poezii trakliene este necunoscută, însă textul face parte din colecţia de versuri scrise până în 1909. Trakl a căutat în zadar un editor şi, mai târziu, el nu a mai considerat textul ca fiind demn de publicat.
Tendinţa anticlericală a textului lui Rimbaud este evidentă. La Trakl această tendinţă sună deja în titlu. Poate fi citit ca "Biserica este moartă", ceea ce este confirmată în versul "În jocul fără suflet de-a pâinea şi de-a vinul". O critică liturgică mai dură este greu de imaginat.
"Rugătorii au "inimi îngheţate", preotul este "un jalnic jucător".
Poemul se termină în "Crescu a morţii groază" - rămâne neclar dacă e vorba de groaza individului care moare, de moartea colectivă sau de moartea bisericii.
Nietzscheanul "Dumnezeu este mort" sună, de asemenea, foarte vag.
"Rănitul căpătâi" al Răstignitului pare să se îndepărteze de goliciunea liturghiei, dar disperarea celor care nu sunt mulţumiţi cu Biserica privesc cu "ochi mulţi în gol" - ceea ce ar putea însemna că însuşi Hristos în transcendenţa afirmată eclesiastic vede doar goliciunea în concepţia autorului.
Întunericul, clipirea, îngheţul, tulburarea, acoperirea, goliciunea sunt imagini vizuale definitorii poemului.
Aurul, culoarea asociată cu concepţia proprie despre transcendenţă, nu apare singură, ci doar pe o "cădelniţă de aur" şi corespunde unui "cântec de rugăciuni pe moarte".
Alte două evenimente bisericeşti-liturgice sunt definite prin: "Clopotul bate!" şi "Orga tuşeşte!" Semnul exclamării transformă această situaţie în incantaţii care nu corespund realităţii. Singurul lucru relevant pare la sfârşit: "Suspină - dar groaza a crescut în încăpere, / Crescu a morţii groază: Miluieşte-ne pe noi - / Doamne!".
O voce umană care dă expresie tuturor celorlalte exprimă singurul lucru care mai poate fi spus şi care este un "suspin". Ceea ce trece dincolo de critica sa liturgică rămâne un text amar.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!