Tămâioare
Mergeam pe o stradă lăturalnică.
Creierul meu de acum
Se întorsese spre originile sale
Și nu puteam distinge
Decât elementele esențiale ale existenței,
Durere, bucurie.
Nu înțelegeam ce se întâmplase.
Cu o zi înainte eram altcineva
Și azi mergeam cu aparat de picioare.
Aveam o vârstă ce nu mai intră în calculele
Celor ce împietresc regulile
Și pentru că cei ce înmuguriseră din mine,
Mă puseseră să mă rostogolesc pe străzi,
Cu mâna veșnic întinsă
Într-un gest înlemnit umilit,
Mi-am pus în ea
Ceva pentru metamorfozarea gestului,
Un pahar, de vânzare, cu tămâioare.
Și tot mergând pe străzi laturalnice,
M-am întâlnit cu mine, cea de acum.
Aveam 20 de ani
Și părul rebel aluneca peste umeri.
M-am uitat cu blândețe
În ochii bătrânei.
Am cumpărat de la ea
Un buchet de flori.
Erau aproape ofilite,
Căci mersul, stângaci, le năpădise.
poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vârstă
- poezii despre timp
- poezii despre stângaci
- poezii despre păr
- poezii despre prezent
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.