Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n șir
Mary Elizabeth Frye
Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n șir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărțind cu toamna șoapte.
Când te trezești în calmul dimineții clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopții de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.
Aceasta elegie are o istorie cumva ciudată. A fost scrisa de Mary Elizabeth Frye, o gospodină fără educație din Baltimore SUA, orfană de la vârsta de trei ani. Frye, care nu mai compusese nici o poezie până atunci, a scris această elegie pe o bucată de material rupt dintr-o sacoșă de culoare cafenie, intr-o izbucnire de compasiune pentru o fată de origine israeliană care a reușit sa scape de Holocaust pentru a primi apoi vestea că, rămasă în Germania, mama ei a murit. Fata plângea mereu, neconsolată, pentru ca nu putea nici măcar să viziteze mormântul mamei. Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n șir a fost declarată 1996, în urma sondajului Bookworm, cea mai populară poezie in Marea Britanie, cu peste 30000 de voturi, în ciuda faptului că nu a fost nominalizată de critici pentru a intra in concurs. Ciudat, dar o fată orfană, aproape analfabetă a surclasat în clasament toți marii poeți de expresie engleză, dincolo de părerile criticii izolate în turnurile ei de fildeș. Frye nu a publicat poezia niciodată și nici nu și-a revendicat drepturile de copyright, așa că poezia a devenit cumva un fel de proprietate publică.
De aceea, se recomandată ca publicarea acestei poezii sa nu fie făcută în scopuri comerciale, atâta vreme cât Frye nu a încercat niciodată să scoată vreun profit de pe urma ei. |
Nu este introdusă data nașterii pentru Mary Elizabeth Frye. [