Adam și Eva
Și-n ziua aceea când ne plimbam tăcuți prin casă
Deși mergeam pe parchet, simțeam o pădure în jur
Din când în când mai trosnea o creangă uscată
Căzută din ziua de ieri, întorceam capul speriată
Cu impresia că mii de ochi ascunși ne privesc prin pereți
Îmi place să cred și acum că te plimbai prin mine
Că-n gândurile tale eram o alee lungă și subțire
Un drum săpat în neant care garanta drepul la iubire
Eu asta făceam, pășeam încet, încet prin viața ta
Așa cum pășesc soldații prin zonele minate
Era liniște și senin, doar corbii se-auzeau
Și-un mare gol mă striga să mă plutească în inima lui
Ne-am împreunat palmele și ne-a ieșit un bol de cristal
Am intrat nestingheriți în parcul de distracții ivit
Era cald și plină vară, când orice era posibil, mai ales să fii copil
Râdeam și-am zis să mai încercăm o dată, ne-am încrucișat
Din nou palmele și de data asta ne-a ieșit un foc de lemne
Din care săreau scântei și-am început să spunem basme
Îmi place să cred și acum că această boltă cerească
O pregătisei de mult timp numai pentru mine
Și orice am fi făcut noi doi era ca și cum deschideam
Întâmplător Biblia și indiferent ce pasaj citeam ne însenina
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sperieturi
- poezii despre păduri
- poezii despre promisiuni
- poezii despre posibilitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.