Nu e cine știe ce
tata urs, mama urs, bebe urs, privesc strachina pe-ascuns
și-ar încerca pe o gheară dacă mierea e ușoară
uriașul pește-albastru a ieșit din lac măiastru
și-a-înghițit nemestecat lacul cel întunecat
și nu știe ce să facă prin poiana asfaltată
o floare udă pân-la piele își pleacă pletele înmiresmate
și iarba se ridică în picioare ca să-i ia roua din spinare
două raze cad pieziș. ele nu știu de unde vin și unde se duc
fiecare cu frunza ei se lasă răpită spălând petece de-întuneric
și când se-întâlnesc, se strâng ca marginile unei răni cusute
un detașament de fluturi s-a rătăcit în noapte-adâncă
fără să știe că lumina le va fi potecă și mormânt
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre urși
- poezii despre tată
- poezii despre rouă
- poezii despre păr
- poezii despre picioare
- poezii despre miere
- poezii despre mamă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.