Cântecul apei
Din munte, un fir de argint lămurit,
Ce lacrimi divine adună,
La vale o ia, ca torentul grăbit,
Cântând pe o singură strună...
Izvor cristalin, ce se face pârâu,
El crește-mpletirea de unde
Și tot fredonând, parcă țese un mit,
În umbră de bolți, când se-ascunde.
În vuiet și cântec, nicicând ostenit,
Viori, violine adună.
Iar tobele bat, când în cale-a găsit,
Vreo piatră, sub clarul de lună...
Atunci, în cascade, se-aruncă tumult
Și râul își poartă menirea.
Copaci și tufișuri în freamăt ascult,
Iar soarele-i dă strălucirea.
Sub cer de cleștar el răsfrânge mereu
Imagini fugare, ce-i scapă.
În ploaia de stropi, nesfârșit curcubeu,
Vrăjit, în comoara de apă...
poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre apă
- poezii despre văi
- poezii despre vioară
- poezii despre timp
- poezii despre râuri
- poezii despre ploaie
- poezii despre munți
- poezii despre imagine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.