Iubire la patruzeci de grade celsius

Prima dată am făcut cunoştinţă cu moartea în copilărie
când câinele meu trăgea să moară
îi deschideam gura
îl forţam să mănânce
iubirea mea
sfera perfectă a unui zbârnel adunând soare pe fus
un triungi echilateral acum
chema acea perfecţiune care-ţi adumbreşte eu-l
poţi să-ţi arăţi ura faţă de cineva
doar forţându-l să trăiască
despintecându-i pieptul să-i arăţi că interiorul lui miroase a putreziciune
că
gata
dinăuntrul fiinţei totul s-a alterat
organele lui au
deja termenul de valabilitate expirat
ochii inimii deja au căpătat acea culoare opacă a câinilor umflaţi de pe marginea şanţurilor
putregaiul e doar un embrion care creşte în noi odată cu noi
dar cum poţi să-ţi arăţi dragostea
faţă de ţipătul disperat al celui ce vrea să moară
poate
doar murind câte puţin cu el odată
încercând din răsputeri să-i reciţi din disperarea hămăitului
purtându-i pe trup blana lui albă şi deasă la plus patruzeci de grade celsius
ironizând coada lui mişcându-se ca o pendulă
ori dându-ţi singur un picior în sentimente
ca să înţelegi astfel că toţi trebuie
să avem un stăpân.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!