Destăinuire
Am păcătuit
da
recunosc am păcătuit
cu toți cireșii satului m-am iubit
i-am ademenit
fără nici o remușcare
cu brațele-mi nesătule i-am cuprins trupul
nucului din curte
de cincizeci de ani împreunat cu poarta
și
Doamne
chiar dinainte de-a exista de câte ori m-am sărutat pe furiș cu cerul
m-am lipit de el
am cântat în el
iar acum iată îi port cocoașa
îndurare dar
pentru răvășirea mea
n-am vrut decât să-l învăț graiul sângelui!
Da
știu și recunosc,
de timp n-am vrut să mă îndrăgostesc la început
deși îmi plăceau nopțile din ochii lui și răsfrângerile de aur ale zilelor pe care și le purta la piept
nu știa să deosebească o inimă sfântă de una de duzină
o muzică cerească de lălăiala unei trădări
diamantul rece al unei discreții
de sticla caldă a unei sincerități
nu știu ce mi-a venit
cu grație de flacără
ca o șerpoaică m-am încolăcit de el
fără izbândă
m-am ales
doar cu amintirea parfumului său
parfumul pietrei.
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre învățătură
- poezii despre început
- poezii despre șerpi
- poezii despre zile
- poezii despre trădare
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.