Hapciu!
se culcă omul atent să nu calce tâmplele timpului
din toate gesturile el, timpul,
fură secundele și le înmulțește
scoate din buzunarele zdrențuite ale versului un poem
îl așterne pe o filă a septembrie
îl întinde ca pe frunza de varză
înainte să o așezi pe maleola chinuită de mișcări
apoi, din toate acestea
îți coase haina unei noi vârste
râzi la cer, la răsărit, la propriile tâmple
argintii acum
strănuți zdravăn și pornești
curajos
spre alte dimineți
toamna uneori iartă genunchii
îți lasă o bicicletă pe margine de drum
în dar
rotești prezentului secundele
smulgi spicele roților
te îmbraci în frunze
sărbătorești niciunde de niciunde
încă o treaptă de verbe nerostite
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre frunze
- poezii despre vârstă
- poezii despre vestimentație
- poezii despre versuri
- poezii despre verb
- poezii despre toamnă
- poezii despre sărbători
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.