Pianistul
În seara aceea, mai ții minte?
am decis să ieșim împreună.
Arterele poluate ale orașului
ne mai primeau și pe noi
pe lângă motoarele ambalate,
printre cârciumi de vară târzie.
Deodată am tresărit amândoi,
părea că auzim sunete ireale,
venite parcă de nicăieri și
de peste tot...
Nu, nu erau ale unei mașini tunate,
de aceea am crezut că visam.
Sfioși, am tăcut amândoi.
Am mai făcut câțiva pași, apoi...
uluirea s-a prefăcut fericit,
într-o clipă de bucurie.
Un pianist anonim transformase
o banală terasă din oraș,
într-o poveste muzicală...
și pe noi indiferenți
la motoare disperate
și tevi de eșapament.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alin Zamfir. [Vezi și următoarele:
- poezii despre pian
- poezii despre oraș
- poezii despre motoare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre seară
- poezii despre poluare
- poezii despre muzică
- poezii despre indiferență
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.