Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!

Te-am alungat din gândurile mele,
Te regăseam în fiecare pas.
Te-am căutat întruna printre stele...
În mine-ai fost, mereu, suflet gingaş!

Printre atâtea trupuri efemere,
Sunt dorul unui suflet rătăcit
Care, nicicând, n-a încetat să spere
Că-n tine va găsi ce a dorit.

Îmi eşti altar şi templu deopotrivă,
Păcatele iubirilor îmi eşti.
Aud, în gând, o lacrimă ce-mi strigă:
"Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!"

Piatră nu sunt, deşi mă voi o stâncă,
Nu sunt nemuritor pe-acest pământ.
Durerea mea-i atâta de adâncă,
Că nici Iubirea nu mai pot s-o cânt.

Degeaba-s zămislit din praf de stele,
Întregul Univers s-a năruit.
De aşteptări, poverile mi-s grele,
Cu amintiri nu poţi fi fericit!

În drumul meu sihastru către Cruce,
Mă-ndrept cu amintirea ei în gând.
Acolo unde trupul mi se duce,
Vor fi doi ochi, iubindu-mă, plângând...

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!