Uitat la tine-n ţară

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de toamnă aducând fiori
pe picături de apă ne-ncepută.
Ne amăgim în nevăzutul prag
al veacului care a-nceput să crească
pe falsele valori ce ne atrag
în cursele cu miză nefirească.

Suntem conduşi de un destin bizar,
fără suport în gene ancestrale,
clădit inapt întrun ţesut precar
din imanente falsuri marginale.
Cuvintele strâmbate nefiresc
se zbat incert în conversaţii nule,
cu golicinea tâmpă ne rănesc,
în hăuri explodând, ca nişte bule.

Modele adoptăm de împrumut
nu le testăm, nu ştim dacă vor ţine,
ne poticnim şi-o luăm de la-nceput
cu altele, crezând că-ar fi mai bine.
Se scurge viaţa pe cârpeli ad-hoc
clamate în discursuri insipide
de indivizi ce şi-au găsit un loc
printre penali cu faimă în partide.

Valorile încep să ne dispară,
răpuse de acest destin bizar
tot ce încerci îti pare în zadar,
o, tu străin, uitat la tine-n ţară!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!