Conștiința și dreapta judecată
O lună plină atinge subtil a mea suflare,
Iar sufletul tresaltă cuprins de-un tainic jar,
Voiește-n zbor să plece către o altă zare,
Să fie doar o clipă, lângă divin hotar.
Și iată-mă cu gândul pe-o iarbă verde crud
Unde-i răbojul vieții cu clipe, ani și fapte,
Conștiința mă așteaptă, zeci de-ntrebări aud
Ea vrea răspunsuri drepte, nu lamentări și șoapte.
"Spune-mi acum de poți, ce-ai dat prin al tău grai
Și prin cuvântul spus ori gândul nerostit?
Te-ai dus către lumină când speriat erai
Sau ai trăit haotic, prin patimi rătăcit?
Ți-ai ajutat vreun frate de rele să nu piară
Sau nici nu ți-a păsat de nesfârșitu-i chin?
L-ai tras din ceața deasă și traiul de ocară
Sau ai privit râzând cum bea mereu venin?
Ai dăruit sămânță de dragoste și pace
Ori ai sădit doar spini și multă mătrăgună?
Căci iată, vine o vreme, când totul se preface
În judecată dreaptă ce faptele-ți adună.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre pace
- poezii despre lună plină
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.