Strâng în talpa vieţii mele

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?
Nu mă plâng de suferinţă, căci doar Domnul mă alină,
Şi răzbesc prin grota sorţii când balanţa greu se-nclină.

Am strâns spini... iar guri flămânde m-au muşcat cu lăcomie,
Şi-au sperat că mă doboară, m-au lovit cu infamie,
M-au trecut prin rug de iaduri perpelindu-mă tenace,
Însă antidotu-mi este "un ignor" spre minţi sărace.

Nu mă-nclin, nu strig, nu cad, nu cer falşilor clemenţă,
Şi îi las să se frământe, buimăciţi de rezistenţă,
Nu las lacrimi să îmi curgă pe obraji, ca exponate,
Nici în faţa celor falşi, nici ascuns. Am demnitate!

Calc pe cioburi ascuţite, să mă doară pân* la sânge,
Şi-mi cert fricile în taină şi-i spun inimii nătânge,
Să nu sufere că lumea poartă petice ostile,
Cu venin... vor să sugrume cu deprinderi de reptile.

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot, că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!