Tăcerea cuvintelor
Mi-am închipuit tristețea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codițe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu știa de sine, părea foarte chinuită
Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete și șoapte,
Iar pe chip, bujorii vieții o-nroșeau fără să știe,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră și vie
Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumusețe... ajunsese doar o slută
Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie și tăcere
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre vânt
- poezii despre tristețe
- poezii despre stânci
- poezii despre sinceritate
- poezii despre romantism
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.