Mie singur printre umbre

băiete,
nu lăsa gurii tale de celuloză
rostirea degeaba,
îţi va geme urletul
cuvintelor interioare
udând cu cerneală de clipă
nefericirea unui timp zăvorât,
când s-or zidi toate la singur Dumnezeu Tatăl,
tată,
sunt bătrân, sărutmâna dumitale
mama are osteoporoză
nu mai poate ridica să-ţi verse voma
din ligheanul cu ebrietate
sângele cristului te aşază pe crucea beţiei
tot mai des,
invers
făceai o beţie cruntă
cu laptele mamei tale,
ironic decedată de inimă
când de fapt îi urla
un cancer nu ştiu de care prin carne
superlativ,
Dumnezeu a ţinut-o încă două decenii jumate
şi a încetat din pricini de inimă,
pur şi simplu i-au plesnit aortele
ca nişte artificii de an nou,
din anul acela mi-a început şi mie
să nu mai plâng la morminte
mai mult decât o singură dată

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Egoistul
Votează! | Copiază!