Dăruit la lume

Mă culc noaptea-n ceas târziu,
Plin de gânduri şi pustiu,
Privind cerul... argintiu.

Pasiunea -n ochi îmi plânge,
Patima la piept mă strânge
Şi păcatul mă împinge.

Dimineaţa -mi bate-n geam,
Cântă dragostea pe ram,
Eu... prin pat... o căutam.

Pipăind timid... norocul,
Sânii săltăreţi... ca focul,
Coapsele ce deschid jocul

Şi mă roagă... să le gust
Locul tainic şi îngust,
Până scot din sfârcuri must.

Cu iubirea prinsă-n brâu,
Chem fecioarele la râu
Şi culc tinereţea -n grâu.

O acopăr... doar cu soare,
Îi mai dau o sărutare
Şi-apoi strig în gura mare.

Despre patimă şi dor
Despre limpede izvor,
Iarbă sunt... şi sunt fior.

Mângâiat de nerăbdare,
Pustiit de aşteptare,
Dăruit la lume... floare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!