Ochii tăi

Ochii tăi albaştri
Ca marea calmă, azurie,
Frământându-şi valurile,
Fiecare ţipăt de albatros un pizzicato
Al unei harpe fără de sfârşit
Ce te-nvăluie cu viclenia sirenei
Şi te trage, fără scăpare în vârtej

Ochii tăi albaştri
Ca nourii tolăniţi leneş
La margine de lac
Blue sky, blue sky,
Se tânguie Pink Floyd
Neputând ţine ritmul
Cu unduirea şoldurilor tale
În care bărbatul se pierde
Ca într-o mlaştină de smarald

Ochii tăi albaştri
Ca- iartă-mi metafora folosită
În exces- albastrul de Voroneţ
Hipnotizând adulmecări feline,
Culoare risipită până la streaşină
Numai în haosul Purgatoriului
Unde îmbrăţişarea-ţi
E laţ de spânzurătoare

Ochii tăi albaştri
Ca două oglinzi de gheaţă
Iezere pe padina muntelui
Sticlind magic în asfinţit
Ce te-ndeamnă la escladare,
Deabia îţi stăpâneşti hohotul de râs
Gata a prăvăli peste imprudent
Avalanşa...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!