Nocturna opus 9

La viaţa mea am o dambla
A nu serba o cacealma...

Joviala, pendula dă
Dousprezece bobârnace Timpului,
Al treisprezecelea se pierde
În isteria colectivă eşalonată pe ore
De la Soare Răsare la Apusul de lume,
Cel mai zgomotos şi mai cinic carnaval
De pe Terra îşi exhibă măştile...
Ne apropiem de Moarte hârjonindu-ne
Valsăm bucuroşi că nu ne prăpădim singuri,
Explozii pirotehnice
Arc peste o victorie a la Phyrrus,
La microfoane se urlă aiureli şi truisme,
Rochii cu strasuri se grăbesc a se lepăda
De pe corpuri fierbinţi transpirate,
După o adulmecare de jivine în rut,
Întercalate de toasturi formale,
Pustiul din oameni e irigat cu şuvoaie de vin,
Muşchiuleţul în sânge mai taie
Din nestăvilite pofte canibale,
Hiroşime artizanale, norii de tutun,
Ne avertizează din înaltul plafoanelor
Că totul e fum, că acest simulacru de haz
Dăunează grav posterităţii,
Încă mai avem resurse de a elimina din noi,
Ca pe nişte toxine, ultimele inocenţe,
Prefăcându-se a ne înţelege, Dumnezeu
Ne aruncă din nori confetti de nea
La rugăminţile disperate pentru mană cerească,
Înţelepţii ştiu că albu-i culoare de doliu
În cheie astrală...
Gustul de lacrimi, băute toată noaptea
Nebuniei planetare, până la greaţă,
Ni-l alungă, fierbinte, salvatoare,
Aburindu-ne obrajii
O reîncălzită ciorbă de potroace...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!