Praful stelelor căzătoare e tot praf

iar meteoriţii aştia nu cad niciodată ziua
ori e prea multă lumină ca să le văd durerea
rezultată din frecarea cu neînţelesul
până la risipirea între banal şi ilar

pe când întunericul transformă meteorii în minuni
numai buni de împlinit aberante dorinţe de îndrăgostiţi eterni
poate de aceea nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun
şi rup dimineaţa de restul zilei
apoi adaug paşii din plimbarea de seară
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben al poeziei
rostesc un doamne-ajută însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de răsărit răscolesc apusul
şterg două iluzii
aş fi vrut să nu fie amare
apoi adun nenumăratele dorinţele neîmplinite
care încă se rostogolesc fierbinţi
precum două inimi în căutarea liniştii

uite aşa îmi mut visele
acolo unde risipa lor
ar putea părea minunată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!