Copilărie pierdută
Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama și de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...
Anii au trecut pe nu știu unde
și mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...
O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părintești,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri oltenești...
Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt și vijelie
și niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre mamă
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.