Datori fiind cu-aceeași tristă soartă
Când am venit în lumea asta dură,
În casa cu iubire și speranță,
Am pus și rău și bine în balanță,
Strivind tăcut fărâmele de ură.
Cei ce au stat în casa mea, la masă,
Primeau lumina din cuvânt de taină,
Pentru a sufletului sfântă haină,
Ca pe un colț de azimă gustoasă.
Cu ei am stat în nopți cu lună plină,
Până visarea ce-a bătut la poartă
Cu degetele ei de cavatină,
Ne-a amintit că viața e deșartă,
Că am venit și ne-om întoarce-n tină,
Datori fiind cu-aceeași tristă soartă.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.