Nici vântul
luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopților verii
privesc pe cer și punctele de reper mă înșală
am poposit în carul mare
nu știu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri
tu mă găsești la hanul cu sălcii
la care drumeții se așteptă
și vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezați și ei în sângele voinicului
în cristelnița răsăritului de soare
încă din pragul înroșit al dimineții
tu n-ai decât amintiri și eu ți le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clintește
nici vântul
nisipul îți vine în ochi dintre stele
și aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul
tăcerea răscolește verdele din ochi
și lasă urme
care nu se mai șterg
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre drumeție
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre verb
- poezii despre vară
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.