Mi-ai dislocat speranţa de din încheietură

Mi-ai dislocat speranţa de din încheietură,
Şi m-a durut, proscriso, amarnic m-a durut,
Întemniţez in suflet un ultim, fad, sărut,
Şi ultima privire, cu ghimpii ei de ură.

Cum aş strivi sub talpă, nemernic şi acut,
Imboldul de-a-ţi aşterne săruturi peste gură,
Dar uite,-n loc de şoapte, mai molfăi o prescură,
Şi mă transform cu râvnă în înger surdo-mut.

Uitarea va înfige toţi colţii ei, feroce,
În mintea jupuita de orice-nchipuiri,
Chiar dacă suflu' ăsta nu vrea să se sufoce,
Sub opinteala clipei, când tu o sa te miri.

Osândo, fără tine, eu unde urc sau cad,
În raiul cu verdeaţă sau în hidosul iad?

sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!