Insight

nu erau caii
erau umbrele cailor
se pogorau peste oraş
peste bătrâni şi copii care moţăiau
pe bancă la soare
vine o vârstă când ne înduioşează
un simplu gest
obiecte atât de banale
o batistă, un bilet de tren uitat într-o carte,
o vestă, o pereche de ochelari
şi nu atât ele,
cât umbra lor în inima noastră
dacă ar fi să evoci
cel mai frumos pasaj din propria viaţă
nu-i aşa că ţi-ai cuibări liniştit
mâinile la piept
ai închide pleoapele
şi te-ai simţi ca într-o biserică?
e această conştiinţa mereu în expansiune
sertar cu taine pe care îl deschizi ca pe o biblie
din care vorbesc uneori copilul, păcătosul sau îngerul
când pe o bancă în parc,
în cea mai adâncă amiază
o ameţitoare bucurie de a fi materie vie
te copleşeşte

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!