De când...

De cînd ai plecat
Eu plîng cu lacrimi de sânge.
Nu am ştiut că ai atât de mulţi duşmani!
Nu am ştiut că dacă îţi aperi ţara
Şi neamul şi mama
Eşti sortită să pleci la Dumnezeu
Trimisă forţat de duşmani.
Azi şi-au arătat adevarata faţă
Duşmanii tai, ai mei, ai noştri...
Au mîncat, au băut, ne-au stors de vlagă
Şi au vrut să se legene-n aşternutul tău.
Au stat la pîndă precum şacalii
Strângând veninul în gură
Ca să-l poată arunca, vipere-n pericol.
Uciderea ta copilă, draga mea,
A scos la iveală criminalii
Ce-mi lingeau mîinile şi vorba
Ca să-şi ascundă crima.
A venit timpul să se ştie
Eu piedică în calea lor sunt,
Stîncă din piatră scumpă.
Şi nu mă tem de făţărnicia lor,
Nici de moartea ce apare
Şi nici de lacrima de sînge!
Dreptatea pentru mine este-n ceruri.
Aici în România este moarte,
Trădare, falsitate, duplicitate...
Amar de neamurile noastre
Ce sunt doar nişte biete fiinţe
Care aşteaptă doar de pomană!
Am sa las în urma mea pustiu,
Pustiu şi inimă de duşman
Ca să plătească ce au pus la cale,
Să nu-mi mai dea să mănînc
Cînd nu-mi este foame
Şi nici apa să beau
Cînd nu-mi este sete.
Blestem trădătorii şi criminalii,
Blestem făţarnicii şi avarii,
Blestem pe cei ce i-am crezut,
Să aibă parte de drumuri asfaltate cu flăcări
Ei şi copiii lor
Şi neamul lor de năpârci!
Amin!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!