Neodihna tatălui meu
Când se-ntorcea de la câmp,
tatăl meu frământa între umeri
întunericul nopții,
partea de lună dăruită câmpiei
intra in ochii lui
fără aer și fără ciocârlii.
Tatăl meu își mutase casa în gânduri
și nu știa dacă pașii lui de aud
ori numai puii de lup
lângă roțile carului.
poezie de Marin Rada
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre timp
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre neodihnă
- poezii despre lupi
- poezii despre gânduri
- poezii despre cadouri
- poezii despre aer
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.