Chemarea copiilor

Din cauza problemelor adultilor

Ziua Copiilor se amana iar

la un termen la care

copiii, crescand mari, puternici, si tari

Ziua Copiilor este, asa,

un tablou

pictat

de exemplu

de una din ei,

in care

intre doua taramuri

insorite

si verzi

intre care se-ntinde un curcubeu

nu vezi

nici cu felinarul submarinelor lentilelor tale umane

un om

mai de vreun dumnezeu -

nici chiar unul nu vezi!

doar

o corabie

pe care

niste umbre de pescari

de departe

arunca

in

apa dintre cele doua taramuri

atat de albastra, intensa, deasupra,

murdara, parca, de atata cerneala

spre neagra,

o plasa

in cristalul afundelor ape

in care

se prind

micii pesti

dar

nu ca sa-i ridice

sa moara

in dintii

celor

absenti

de pe tarmuri

hamesiti de mancare -

ci doar sa ii apere

de marile

rapitoarele -

dihanii

marine

din stratul de sus, cel inchis...

din josul, atat de deschis...

In plasa

ideilor

numai

au fost prinsi

pestii

care

nu s-au mancat

ei,

pe ei -

niciodata -

harjonitu-s-au in betia bucuriei de apa -

sus,

lacustra,

Insula Fericitilor

si-a ei umbra pe ape,

hraneste

nevazutii ei oameni

cu soaptele

pestilor

mici, mici, mici

din adancul cel fara de frici

Sigur!

Ar merita

toata Marea!

Ar merita

chiar si cerul!

Ar merita

si taramurile

verzi!

Unite!

Intr-o singura copilarie-nteleapta!

Dar,

cine-o sa poata?

Sa ii salveze?

O mare a

Universului

Timpului Lumii,

Intreaga?

Numai tu,

Tata!

Numai tu,

mama!

Asculta in gradinile ei,

cand se joaca,

Copilaria

care striga,

si rade,

si creste,

si care va cheama!

Fara sa stie -

fara chiar sa se teama -

fara nicio umbra de durere, intristare, sau spaima!

poezie de Liviu-Florian Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!