Prea târziu
nu știam
dacă noi adusesem ploile
țipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt
(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege științifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ștergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agățau de cuvinte
într-o șubredă intuiție
a conceptului de ʽsalvareʼ
nu știam dacă din lut... dacă din ape...?!
ambulanțe își purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la același... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid
zei falși pluteau la suprafața neputinței noastre de a discerne
! niciun Duh!
o ultimă memorie colectivă
pe noi înșine nouă ne-a arătat
așa cum ne prinsese întâmplarea
în somn și costume nealeploii
toate aceste veșminte cu franjuri și silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunțului coerent
nu eram păsări... nu eram oameni
țărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...
și am fi vrut să ne căim
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre știință
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre salvare
- poezii despre păsări
- poezii despre prezent
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.