Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

E nabab ?! - Parodie după El Zorab de George Coșbuc

La mine vine un arab
Puțind a ceapă și kebab:
- Sunt, fată, neam de beduin
Și de la mama naibii vin,
Cu ștaif, ca un nabab.
Nici nu l-am luat bine-n reper
Și-ai mei vecini de palier,
Dau sfoară-n țară hotărât,
Că mă mărit numaidecât,
Cu un vestit bancher?!
Arabul meu prinse curaj
Să mă convingă că mesaj
Ca cel pe care l-a adus,
E decât toate mai presus
Și-un cal îmi dete gaj.
- Eu vreau soție de import,
Că pe-alea vechi nu le suport!
Și am aflat, cu mult temei,
C-aici aveți de soi femei,
Din munte până-n port.
În România am angro,
Am și cai mulți și nu maro.
Și o să vezi, n-o să regreți,
Am și cai verzi, nu pe pereți
Și nu-s un gigolo!
-O, Doamne, vrei să mă uimești,
Tu ai venit să mă pețești?!
Și din deșert până la noi
Făcuși atâta tărăboi,
Să mă ademenești?!
- O sută de cămile vrei,
Ca dar de nuntă, plus cercei?!
- Habibi, cât de darnic ești!
Tu vrei doar capul să-mi sucești,
Cu tine să mă iei...
- Dar dacă-ți iau un Tuareg,
Cu opt cilindrii și airbag,
Ce zici, cu mine te-nvoiesti
Și-o să trăiești ca în povești?!
De nu m-ar crede bleg!
- Vrei să mă jur pe Dumnezeu?!
Bine, mă jur, dar nu pe-al meu!
Dar cât de mofturoasă ești,
Când tu cu mine te sfădești
Că vreau ce-am poftă eu!
I-am tras atuncea un perdaf:
- Să mă-nfașor eu ca-n cearceaf,
În straiul tău cel arăbesc,
Unde doar ochi-mi se zăresc?!
Mai bine-aici, în praf
- Rămân tot la românii mei,
Chipeși, deștepți, cam dorm pe ei,
Dar eu cu tine în serai,
Nu plec nici pentru mulți parai!
O să-mi aleg din ei!
Oi fi nabab, dar cu-asta ce-i?!
Mai ai acasă cinci femei
Si alți vreo zece copii mici
Trei vieți in plus să le dedici
Cu mine ce mai vrei?!
Și dus a fost, cât zis-am trei,
Să-și caute alte femei!
Am auzit că s-a-nsurat
Cu-o fată, Ana lui Scarlat
Și-i vai de mama ei!
Și am rămas iar în standby,
Cu varza mea și-al meu mălai.
Vecinul meu de vizavi,
M-a ajutat a zugrăvi,
Așa că nu e bai!
Nu m-a cerut încă legal,
Dar e un tip sentimental.
N-are Tuareg, deci nici garaj,
Doar ajutorul de șomaj
Și pe-ăla social.

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook