Flacăra sărutului

Sunt flacăra sărutului sălbatic,

desprinsă dintr-o lume ireală

în care timpul a rămas ostatic,

iar muzica a devenit carnală.

Mereu arzândă, veselă şi vie,

cu frica doar a jarului mocnit,

dansez, atât cât viaţa va să-mi fie,

preludiul unui drum spre infinit.

Dar şi atunci, în zboru-mi de scânteie,

voi căuta o cale spre o viaţă

în care un sărut să-mi fie cheie

ce va deschide porţi de fortăreaţă.

Voi reaprinde focuri prin uitare

şi am să fiu păcatul de pe buze

ce-l vor şi-l cer în rugi ca o chemare

din jarul încă viu de printre spuze.

Eu, flacăra sărutului, acum,

pe-o muzică ce pâlpâie-n surdină,

îţi caut pe sub vălul de parfum

iubirea, focul meu să întreţină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!