Frumuseţe

Femeia casnică... acasă,
Ea pune masă, strânge masă,
De sine nu prea îi mai pasă,
Când şi-aminteşte spune... lasă!

Femeia mamă... o zeiţă,
E doctor, doamnă, e actriţă,
Mai cară câte unul... criţă,
E un artist... o sculptoriţă

Ciopleşte vieţi de prunci, îi creşte,
Îi suduie, dar îi iubeşte,
De tot ce-i rău îi ocroteşte,
Iar de-s bolnavi îi îngrijeşte

Femeia singură... cochetă,
Mai aranjată, mai discretă,
Cumva văzută desuetă,
O fericire... incompletă

Femeia tristă... o poveste
A tot ce-a fost şi nu mai este,
Răpusă de-ale vieţii feste,
Trăieşte clipe mai funeste

Femeia veselă... deliciu,
Ce strălucire! Frontispiciu!
Ne mai ascunde câte-un viciu,
Dar nu contează... artificiu

Privesc şi le admir pe toate,
Sunt fermecat... sunt minunate!
Femeia... ce intensitate!
Ce bine că au fost create...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!