Ca ultimă dorinţă

Mă văd mereu, mereu legat de tine
de tot trecutul care ne-a robit...
legat ca stupul trainic de albine
chiar dacă-n viaţă ne-am şi amăgit.

Te regăsesc prin vidul din cuvinte,
prin anotimpurile ce se tot rotesc,
prin clopotele la vecernii, sfinte
şi prin livezile ce iară înfloresc.

Te văd prin noi volume de poeme,
prin ziduri de Cetate părăsite...
mai am noi planuri şi banale teme
c-o să mă duci pe calea cu ispite.

Te mai aştept prin vise păcătoase
ori pe alei ce şerpuiesc prin Burg
şi te mai strig din nopţile ploioase
când stropi pe faţa ta mai curg.

De-o viaţă am fost doritor de tine,
cu tine-am hoinărit prin Univers...
cu tine am ajuns la rău şi bine,
cu tine-adorm la capătul de vers.

Mi-e dor de nopţile trăite-n doi
şi nu ascult ce-mi zice lumea rea...
cu tine pot să merg şi la război
o Muza mea, o Muza mea...!

poezie de Eugen-Emil Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!