Fără resentimente doar scârbă şi întuneric

nu-i aşa
că ţi se face milă de ea
cum stă în ploaie
cu prezoanele
atârnând ruginite
cu janta strâmbă
lovită de gard
zici că e o gură ştirbă pocită
pneurile îi erau prea bătrâne
şi sfărâmicioase
plină de fisuri
de bube urâte
de negi albicioşi
de crevase
de întuneric

nimeni nu mai ştie de câte ori
a fost recondiţionată
vopsită roz
sau chiar nichelată
plumbuită centrată
luată la strung
frezată machiată
dată cu parfum

se tot agăţa ca un scai
de oricine trecea pe acolo
şi o băga în seamă
eu i-am spus
să mă ierte
dar i-a cam trecut vremea
şi demult trebuia dusă
la cimitirul de rable
şi că ar trebui
să nu mai facă atâta scandal
altfel va ajunge sigur
în oala de topit fiare
la fabrica
de făcut piuneze
frumos ascuţite
a ghiară din rindea
o simţeam cum o dor
cuvintele mele
cum se înfigeau ele
în carnea-i zbârcită
cum trosnea de supărare
fierul din ea
se simţea disperarea
plângea în hohote
alteori râdea
m-am aşezat
pe un butuc de roată
lângă ea
mi-am aprins o ţigară
şi o priveam
a jale
când, aproape mi-a sărit în braţe
se tot freca umilă
de piciorul meu
până mi s-a făcut scârbă
şi am aruncat-o
în fântâna stearpă
de pe islaz
unde bunicul
şi-a îngropat caii
acum un veac

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!