Egretele sunt prea târzii
Au împușcat-o fără milă
La gura de vărsare-n deltă,
I-au dărâmat făptura zveltă,
Ce zace-acum sub o șenilă.
Doi cărăuși musteau pe ape,
Ca două plute fumurii,
Încrucișați și sângerii,
Ca două mâini ce vor să scape.
Topite în amurgul viu,
Lăcustele zburau la sol,
Iar stelele, pe cerul gol,
Se domoleau într-un târziu.
Venise iarnă și război,
Obuzele se sărutau
Ca-n povestiri cu Menelau,
În zbor, în moarte și noroi.
Conservele pluteau în van
Prin mlaștini și râpane mici,
Noi toți trecuserăm pe-aici,
Cum treci și tu, an după an.
Și urmele creșteau din scrum,
Iar noi eram tot mai săraci,
Puneam nisipurile-n saci,
Apoi ne preschimbam în fum...
Azi, dropiile sunt stafii.
Mai dau ocol, din când în când,
Prin vântul sobru, rar, spunând:
"Egretele sunt prea târzii..."
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre sărăcie
- poezii despre stele
- poezii despre război
- poezii despre roșu
- poezii despre prezent
- poezii despre mâini
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.