Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ninsori pe incandescența vieții

Ninge iar pe aleea cu castani ce-am pastrat-o in suflet.
Florile, lumânări incadenscente, se sting încet,
una câte una, atunci când fulgii mari și plini
de povara anilor ce am strâns în norii vieții,
încearcă să le sărute flacăra.
Florile de castan ridică întrebător petalale iernate,
nu se opun sărutului purificator și înghețat.
Pentru gingășia albului atrăgător de fulgi de nea,
plătesc nemurirea cu frigul îmbrățișării ucigașe.

Ninsoarea acoperă până la ultima frunză,
castanul falnic ce îmi străjuia copilăria.
Frigul mă cuprinde purtându-mă în împărăția uitării,
imobilitatea ghietii ascunde o inimă de castan.
Acea micuță inimă roșie, ce uneori se desface în două,
nu are putere să se opună sărutului alb al timpului.

Castana ce în copilărie îmi zâmbea
din inchisoarea incandescentă și țepoasă a vieții ce mă aștepta,
azi, s-a transformat în țintirimul anilor spulberați
de ninsoarea din destinul ce a infulgurat sufletul.
Doar un fulg mai așteaptă o ultimă petală a ultimei flori.
Constat fără să mă mir că iarna aceasta,
castanii sunt pe cale de dispariție.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Marioara Vișan. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook