N-a mai rămas
n-a mai rămas nimic
din nuanțele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereților,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitație.
târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.
am strâns neliniștea ce bântuia prin spațiu
și am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre munți
- poezii despre minute
- poezii despre libertate
- poezii despre gravitație
- poezii despre galben
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.