Rochia de tul

Azi e-o zi mirabilă,
Tu eşti remarcabilă
Şi nici nu-ţi stă rău
În mătase, zău!

Rochia de tul
N-aş putea destul
Să ţi-o preamăresc,
Când te întâlnesc.

Pasu-ţi când se lasă,
Spuma-i voluptuoasă
Se prefiră-n sute
Falduri şi volute.

Mersu-ţi când grăbeşte,
Pânza vălureşte,
Diafană-n cale
Frumuseţii tale.

Când te-aşezi, se-adună
Nouri albi să-ţi pună
În poale ofrandă,
Încreţind galantă.

Când te-nalţi, coboară,
Trupul ţi-l măsoară,
În suple cascade
Vaporoasă cade.

Ci visai c-odată,
De pe scrin lăsată,
Rochia-ţi măreaţă
Căpătase viaţă!

Se plimba pe-alei
Ca de capul ei,
Deşi mai păstra
Formele-ţi în ea.

Cum mai alergam!
După ea strigam
Pe străzile pline
De haine străine:

Fracuri, redingote,
Crinoline, fote,
Cele mai ciudate
Şi împestriţate.

Cum stăteau mereu
Toate-n drumul meu,
În zadar luptam
Că n-o mai prindeam.

Dar azi văd sedus
Că ţi s-a supus
Fără escapade...
Şi ce bine-ţi şade!

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!