Celor care ştiu, celei care află

De-un galben vestejit de milenii
răzleţe sunt frunze rămase
vrând iernii să-i facă în ciudă.
Printre lăstari se vede o căruţă şi-un Jeep
peisaj arhaic îmbinat cu modernism desuet
ea şi el, de data asta invers
la volan e ea şi de căruţă el.
Se iubesc
perechi eterne, ciudate
ea rea, înaltă, cu mantilă încreţită
sclipitoare
elegantă, mănuşi lungi acoperind destine
el blând, neputincios
bătrân, hăituit
ar refuza-o
dar nu se cade să-i faci asta eternităţii.
Cu ultimele tresăriri îl cucereşte
nu mai răsuflă
l-a deconectat de la legăturile supreme
Pleacă mai departe în căutarea căruţei
care i-a tulburat inexistenţa
fără căruţaş, fără cai, numai cu oiştea.
Căruţa o va urma pretutindeni
Jeepul zvâcneşte nervos.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!