Și câteodată...
Și câteodată-n viață îți vine să renunți,
Prea obosită parcă, să urci atâtea punți,
Calea ți-este strâmbă, ciulin lângă ciulin,
Încerci să-i ocolești, dar răsar din senin.
Chiar de talpa-i durută, tu înainte mergi,
Spui o rugăciune, o lacrimă mai ștergi,
Parcă ești Iisus pe-a drumului Golgotă,
Ți-ai mitui destinul cu-a sudorii bancnotă.
Și câteodată-n viață îți vine să spui "Pas!"
Prea obosită parcă, s-auzi glas lângă glas,
Doar cuvinte tăioase, ce taie câte-un pic,
Te spintecă, te frâng, deși n-ating nimic.
Rana ți-e adâncă, ți-o bandajezi doar tu,
O simți acolo-n stern și parcă-i deja-vu,
Nimenea n-o știe... De ce s-o știe, oare?
Nimănui nu-i pasă, dacă pe ei nu-i doare.
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Andreea Văduva. [Vezi poezii despre viață, poezii despre religie, poezii despre cuvinte, poezii despre creștinism, poezii despre corupție, poezii despre bani sau poezii despre Iisus Hristos
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.